Programele noastre

Cultura pentru toti – Concertele „Constantin Dumitru”

Concert de muzică clasică cu intrare liberă la Sala Radio: Tinerele talente ale muzicii clasice româneşti urcă pe scena Sălii Radio

Fundaţia „Constantin Dumitru” şi Ambasada Britanică la Bucureşti, împreună cu Asociaţia Culturală Momentum din Ploieşti organizează în data de 31 mai un nou eveniment din seria concertelor „Fundaţiei Constantin Dumitru”.

Concertul va avea loc la Studioul de concerte „Mihail Jora” (Sala Radio), începând cu orele 20.00.

Acest parteneriat face parte din proiectul fundaţiei – „Cultura pentru toţi” –, proiect prin care ne-am asumat misiunea de a sprijini şi promova tinerii talentaţi, dar şi a facilita accesul la evenimente culturale de calitate a unui public cât mai larg.

Intrarea la concertul din 31 mai este liberă şi se face în baza unei invitaţii ce poate fi obţinută online de pe site-ul nostru – fundatiaconstantindumitru.ro/bilete sau de la sediul fundaţiei din str. Ion Neculce nr. 74, telefon 021.224.14.10.

Programul include lucrări ale unora dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Wolfgang Amadeus Mozart, Giacomo Rossini, Johann Strauss şi Giuseppe Verdi. De asemenea, publicul se va delecta şi cu versiuni orchestrate ale unor melodii pop cunoscute precum „New York, New York” a lui Frank Sinatra, ”You Raise Me Up” a lui Josh Groban sau „Somewhere Over the Rainbow”.Nici piesele tradiţionale din repertoriul internaţional nu au fost uitate şi publicul va avea ocazia să asculte „Zorba” într-o prezentare inedită a Orchestrei Momentum şi a ansamblului de dansuri al comunităţii elene din judeţul Prahova.

Printre tineri care vor urca pe scena Sălii Radio se numără şi Vlad Mateescu, pianist şi dirijor la doar 25 de ani. Vlad a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia Dirijat orchestră şi pian, lucrând în timpul studiilor sale cu maeştrii Petru Andriesei (prof. univ. dr la UNMB şi dirijor) şi Cristian Brâncuşi (prof. univ. dr. la UNMB şi dirijor al orchestrei de cameră Radio). A participat la peste 150 de concerte şi spectacole în calitate de dirijor şi corist, şi a câştigat peste 40 de premii la festivaluri şi concursuri naţionale de pian.

Pe 31 mai, pe scena Sălii Radio din Capitală vor mai urca:

• Mircea Dumitrescu (14 ani), elev la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”, câştigător a numeroase premii la concursului naţionale şi internaţionale de vioară, precum şi a Diplomei de Excelenţă pentru performanţe deosebite acordată de Guvernul României
• Marius Bălan (25 ani), câştigător al premiului Uniunii Compozitorilor Muzicali din România în cadrul Festivalului de muzică George Grigoriu de la Brăila
• Silvia Cristescu (22 ani), soprană lirică născută la Chişinău şi colaboratoare a Operei Naţionale din Bucureşti
• Octavian Tudose (25 ani), masterand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (UNMB) şi colaborator al Operei Oleg Danovski din Constanţa
• Alin Stoica (24 ani), tenor şi câştigător al premiului special George Enescu la prima ediţie a Concursului Victor Giuleanu în 2010
• Amira Magdalena Curus (26 de ani), pianistă, absolventă a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti şi câştigătoare a mai multor premii naţionale de interpretare.

Vă așteptăm la concert!

Tipul programului
Cultural-Educațional

Beneficiari
Publicul larg

Localitate
București